Părinţilor, fraţilor şi iubiţi credincioşi,

Astăzi, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare, Biserica Răsăritului, prăznuieşte Tăierea împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca şi pe Marele Vasile, adică pe Sfântul Vasile cel Mare. În predica ce urmează vom vorbi puţin despre acest prealuminat praznic al Tăierii-împrejur.

Mai întâi, să ştiţi că, înainte cu 2406 ani de venirea Domnului nostru Iisus Hristos, a trăit un patriarh preafericit, ales de Dumnezeu, Avraam, din a cărui seminţie, după credinţă, ne tragem toate popoarele pământului. Nu numai poporul evreiesc, ci toate popoarele, după credinţă. Căci zice Sfânta Scriptură: „Şi a crezut Avraam lui Dumnezeu şi i-a socotit lui întru dreptate” (Facerea 15, 6). Deci toţi care cred în Dumnezeu se numesc „fiii lui Avraam” după credinţă, nu după trup, cum este poporul evreu.
Dumnezeu a dat poruncă acestui patriarh ca toţi copiii care se vor naşte de parte bărbătească să fie tăiaţi împrejur la marginea trupului lor, ca semn de legătură veşnică între seminţia lui şi Dumnezeu, Ziditorul său. Iar marele apostol Pavel zice: „Toate cele mai înainte de Lege şi cele din Legea veche au fost umbra celor viitoare”. Avraam trăieşte înainte de Legea veche cu 430 de ani. Câte s-au întâmplat pe vremea patriarhilor şi a proorocilor în tot cursul Legii vechi, toate au fost umbră şi închipuire a celor ce erau să fie la plinirea vremii, toate aveau să se desăvârşească adică în Legea darului, prin venirea în lume a lui Dumnezeu Cuvântul.

Aşadar, după cum toate au închipuit pe cele desăvârşite din Legea darului, aşa şi tăierea-împrejur, care era un legământ între Dumnezeu şi Avraam, a închipuit botezul din Legea darului, sau uşa tainelor creştineşti, cum mai este numit. De aceea botezul se face la opt zile de la naşterea pruncului, aşa cum în Legea veche pruncii se tăiau împrejur de către preoţi în templu, la locul tăierii-împrejur, la opt zile de la naştere, când li se punea şi numele.

Această tăiere-împrejur nu era un lucru de ajuns spre mântuire, ci o închipuire şi o umbră a Evangheliei. Aţi auzit în Apostolul de astăzi că s-a zis: „că ne-am tăiat împrejur cu tăiere nefăcută de mână”, cu tăierea poftelor trupului, care sunt căile păcatului. Câţi în Hristos ne-am botezat, în moartea Lui ne-am îngropat prin botez şi am primit această tăiere-împrejur duhovnicească, nefăcută de mână, care se lucrează numai de Duhul Sfânt, fără mână omenească. Dar oare pentru care pricini Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a primit tăierea-împrejur cea trupească a Legii vechi.

Dumnezeieştii Părinţi spun că pentru şapte pricini Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a primit tăierea-împrejur a trupului Său. Au fost şapte pricini binecuvântate pentru a se întări Legea darului, ca Însuşi Dumnezeu, Cel Ce nu avea păcate, să primească cele ale Legii.

Întâia pricină a fost ca să arate la toată lumea că El a venit cu trup în lume, că în adevăr a avut trup omenesc, nu cum au inventat unii eretici că s-a născut cu un trup de nălucă. Că dacă era cu trup nălucit, cum era să se taie împrejur trupul, să curgă sânge din el? Deci s-a tăiat împrejur mai întâi ca să se arate că a venit în trup. „Şi Cuvântul Trup S-a făcut – cum spune Dumnezeiescul Evanghelist – şi S-a sălăşluit între noi” (Ioan 1, 14).

A doua pricină pentru care Hristos Mântuitorul lumii S-a tăiat împrejur a fost ca să plinească Legea dată de Dumnezeu lui Avraam; ca să nu pară că a venit să strice Legea. Mântuitorul a împlinit Legea, primind până şi tăierea-împrejur. Dar fariseii şi cărturarii zavistnici, invidioşi şi răi, spuneau că a venit să strice Legea. Dar Hristos le-a arătat: „Să nu socotiţi că am venit să stric Le-gea sau Proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc” (Matei 5, 17). N-a venit să o strice, ci să o desăvârşească, să o facă cu totul desăvârşită şi preasfântă. Deci, a doua pricină pentru care Hristos a primit tăierea-împrejur a fost ca să păzească Legea dată lui Avraam de Dumnezeu, Părintele Său, sau mai bine zis de Însuşi El, că El este Una cu Tatăl.

A treia pricină pentru care Hristos a primit tăierea-împrejur a fost ca să ne slobozească pe noi din robia Legii şi de tăierea-împrejur cea după trup. A venit Însuşi Cel fără de păcate şi a primit tăierea-împrejur, ca pe noi, fiii Săi după dar, să ne slobozească de această dureroasă şi prea groso-lană tăiere-împrejur care se făcea cu mână de om, să ne aducă altă tăiere-împrejur, mult mai desăvârşită, mai adâncă, mai sfântă şi mai curată decât cea din Legea veche.

A patra pricină pentru care Hristos Mântuitorul lumii S-a lăsat tăiat împrejur a fost ca să ne înveţe pe noi a asculta. A venit să asculte pe Părintele Său până la moarte – şi moarte pe Cruce. Deci, aşa cum a ascultat până la patimă de Părintele Său, aşa şi acum, la naştere, a ascultat să primească tăierea-împrejur cea a trupului Său Sfânt şi Preacurat şi Nevinovat, ca să arate că e ascultător Pă-rintelui Său, împlinind porunca cea veche dată lui Avraam de El.

A cincea pricină pentru care S-a lăsat tăiat împrejur a fost ca să meargă înainte ca un conducător sau înaintemergător în toată fapta cea bună şi să înveţe pe fiii Săi după dar şi pe tot neamul creştinesc şi să le arate că din frageda Sa copilărie, din fapte, El este gata să sufere toate şi să împlinească toate poruncile Legii, nu să le strice; să primească cele ale Legii, cum i-a spus lui Ioan la Iordan: „Lasă acum, că se cade nouă să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 15). Care? Nu cea din Legea darului, ci pe cea din Legea umbrei, toate ale Legii vechi.

A şasea pricină pentru care Mântuitorul nostru S-a lăsat tăiat împrejur a fost ca să ne arate mila, îndurarea, dragostea cea nemărginită şi bunătatea Sa. Fiind un prunc nevinovat, preasfânt şi preacurat, de la cea mai mică vârstă, că era numai de opt zile, a început să-Şi verse sângele pentru noi şi pentru mântuirea noastră. Ce nevoie a avut El de tăierea-împrejur, dacă era Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu după fiinţă, nu după dar şi după cauză, ci după voie şi după putere? Dar a vrut să arate dragostea Sa cea nemărginită. El pare a zice: „Îndată ce M-am îmbrăcat cu trup şi am primit să fiu născut din Fecioara şi Pururea Preacurata Maria, vreau să vă arăt dragostea cea nemărginită. De aceea nu numai că am pogorât cerul şi M-am pogorât Eu Însumi şi am venit prin pântecele unei Fecioare, ci şi de aici înainte voiesc să vă arăt cu câtă dragoste am să vă mântuiesc. Căci vreau să-Mi vărs sângele preascump şi preacurat, pe care l-am luat din sângele Fecioarei celei preasfinte, pentru voi şi pentru mântuirea voastră, ca să vă povăţuiesc şi pe voi către dragostea Mea. Căci mai înainte de a Mă iubi voi pe Mine, vreau să vă arăt câtă dragoste am Eu faţă de voi, că încă din pruncie vreau să-Mi vărs sângele şi să primesc cele ale Legii pentru voi”.

A şaptea pricină pentru care Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a lăsat tăiat împrejur a fost pecetluirea tăierii-împrejur. A pecetluit-o pe ea Preabunul nostru Mântuitor şi a arătat încetarea tăierii-împrejur celei după trup, a Legii vechi adică. Aceea, după cum v-am spus mai sus, a ţinut 2406 ani, adică de la Avraam până la Hristos. Dumnezeu a circumscris-o acum prin cuvântul Său şi a pecetluit-o cu altă tăiere-împrejur. Căci de acum înainte nu va mai fi tăiere-împrejur făcută de mână, ci altă tăiere-împrejur, mai înaltă, mai duhovnicească, cum i-a spus lui Ieremia despre sărbătoarea sâmbetei: „Voi face alt popor nou şi alt nume nou voi da şi altă sărbătoare vor ţine” (Coloseni 2, 16). A pus duminica în locul sâmbetei şi alt nume, Noul Israel, în locul celui vechi – căci aşa se numesc creştinii.

Deci pricina a şaptea a fost pecetluirea pentru veşnicie şi oprirea de a nu se mai tăia cineva împrejur după Hristos, dintre cei ce cred în El. Căci trebuie să se nască o altă tăiere-împrejur, prin credinţă, cum o numeşte Dumnezeiescul Părinte Maxim: tăierea-împrejur cea în duh, a inimii („Filocalia”, vol. II, p. 136). De aceea marele Apostol Pavel spune: „În Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur”, ci „făptura cea nouă”. Care făptură nouă? Când ne-am făcut noi şi făptură nouă? În Sfânta Taină a Botezului. El este tăierea-împrejur duhovni-cească, nevăzută, nefăcută de mână, prin care ne-am făcut şi făptură nouă, prin Hristos Iisus. Deci botezul este tăierea-împrejur a tot creştinul, tăierea-împrejur nu trupească, ci duhovnicească, preasfântă şi mântuitoare, plină de toată curăţenia şi sfinţenia lui Dumnezeu.
Dumnezeiescul Părinte Maxim Mărturisitorul, marele filosof duhovnicesc şi coroana teologiei greceşti din secolul al VII-lea, cel mai mare teolog al vremii aceleia, arătându-ne tăierea-împrejur cea duhovnicească a creştinilor, zice: „Tăierea-împrejur cea duhovnicească este tăierea-împrejur a simţirilor pătimaşe ale sufletului raţional către toate cele ce se nasc şi pier” (tot acolo, la cap. 41).

Toate câte le vedem în jurul nostru şi se află în timp şi spaţiu, toate sunt supuse timpului şi prefacerii, toate se nasc şi iarăşi pier. Numai Dumnezeu rămâne veşnic neschimbat. El este, cum au zis Dumnezeieştii Părinţi, Unitate în Treime şi Treime în Unitate, fiinţă din Sineşi, existând din Sineşi, pururea nemişcată, care pe toate le mişcă. El este motorul cel duhovnicesc al Universului, Care mişcă toate zidirile Sale şi prin prefacere le schimbă şi le înnoieşte. Deci, tăierea-împrejur cea duhovnicească şi adevărată este tăierea şi lepădarea simţirii pătimaşe, adică a simţirii sufletului către toate care se nasc şi pier. Care-s acelea? Mâncarea, băutura, slava deşartă, mânia, bogăţia şi câte ca acestea. Toate se nasc şi pier. Sufletul trebuie să le taie de la el pe acestea. Această tăiere-împrejur duhovnicească, a minţii şi a inimii omului, taie de la ele păcatele, ori de ce natură ar fi ele, fie din partea raţională, fie din partea cea poftitoare, sau din partea mânioasă a sufletului său, pe cele dinlăuntru sau din afară, sau de la zidire, sau de la trup, sau în orice fel, le taie şi n-are nici o aplecare către ele.

Aceasta-i adevărata tăiere-împrejur a inimii în duh, cum am zis mai sus. Dar în Scriptură se vorbeşte de o îndoită tăiere-împrejur. Când s-a întâmplat a doua? Când Isus al lui Navi a intrat în pământul făgăduinţei, i-a spus Dumnezeu să facă tăierea-împrejur, căci cât au umblat evreii patruzeci şi doi de ani prin pustia Arabiei, au murit toţi cei ce au cârtit împotriva lui Moise că i-a scos din Egipt şi toţi cei buni de război, iar poporul născut pe cale, în pustiu, după ieşirea din Egipt, nu erau tăiaţi împrejur, că n-au mai avut ei când să se taie împrejur, să împlinească ale Legii. Aşa arată Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi.

Pentru aceasta Isus al lui Navi a primit poruncă de la Dumnezeu, după ce au trecut Iordanul, înainte de a lua şi dărâma ei Ierihonul. I-a spus Dumnezeu: „Fă cuţite tăioase de cremene şi taie împrejur pe fiii lui Israel a doua oară” (Iosua 5, 28). Şi aceasta s-a chemat tăierea tăierii-împrejur în pământul făgăduinţei. Dar în Legea darului, ştiţi care era tăierea-împrejur, adică a doua tăiere-împrejur, duhovnicească? Este desăvârşirea, este cea de a doua treaptă a urcuşului duhovnicesc; este aceea care se numeşte de către Dumnezeiescul Maxim „seceriş al secerişului sufletului raţional”, sau „sâmbăta sâmbetelor”, în teologia lui cea despre sâmbete.

Care e deci tăierea-împrejur în duh, în Legea darului? Dacă tăierea-împrejur este lepădarea simţirii pătimaşe a sufletului nostru către cele ce se nasc şi pier, apoi tăierea tăierii-împrejur este mult mai înaltă. Auzi ce spune Sfântul Maxim: „Este desăvârşita lepădare şi tăiere a voilor trupului şi ale pornirilor celor sufleteşti ale sufletului, chiar a celor fireşti, către cele care se nasc şi pier”. Va să zică, aici nu leapădă numai păcatul prin lucrare, ci şi prin gând. Nici măcar să nu gândim cele pătimaşe! Tăierea-împrejur este desăvârşita lepădare a tuturor voilor celor pătimaşe şi mişcărilor pătimaşe ale sufletului şi a mişcărilor fireşti ale lui. Sufletul şi trupul, cu mişcările lor fireşti de a mânca, de a bea, de a se odihni şi multe mişcări de acestea, cum e aceea de a se mâhni şi a se bucura.

Prin tăierea-împrejur, care e cea mai înaltă şi duhovnicească tăiere-împrejur, omul se opreşte nu numai cu lucrul de la aceste mişcări fireşti ale trupului de a păcătui, ci şi cu gândul. Ea e depărtarea şi tăierea desăvârşită chiar şi cu gândul a simţirilor şi mişcărilor fireşti ale sufletului către cele ce se nasc şi pier, adică către toată zidirea simţită şi văzută, ca omul să iubească numai şi numai pe Dumnezeu, retrăgându-şi mintea din simţire şi lipind-o numai de Dumnezeu, prin contemplarea naturală în duh („Filocalia”, vol. II, p. 138). Şi aceasta este treapta a doua a urcuşu-lui duhovnicesc, după toţi Dumnezeieştii Părinţi. Iar a treia treaptă este îndumnezeirea după dar şi teologia mistică (cunoaşterea tainică a lui Dumnezeu).

Fraţii noştri, vorbim de lucruri aşa de mari. Să ne ajute Mântuitorul să tăiem de la noi poftele spurcate, patimile, aplecarea noastră către mâncări şi băuturi, către somn, către ură, către iubirea de argint, către iubirea de plăceri, către iubirea de răzbunare, către beţie, către furie, către toate răutăţile. Când vom tăia din mintea noastră cu toată puterea acestea, şi nici cu gândul nu vom greşi ceva şi le vom lepăda pe toate de la noi prin aducerea aminte şi prin iubirea de Dumnezeu, atunci suntem tăiaţi la inimă în duh, cu tăierea nefăcută de mână a lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru şi ne-am făcut o făptură nouă şi oameni noi şi n-avem nevoie de tăierea-împrejur cea grosolană a trupului, care se mărginea doar la atâta, cum spune Pavel: „să aibă nevoie să se laude în trupul nostru”.

Ei voiau să se laude numai că sunt sămânţa lui Avraam prin aceea că erau tăiaţi împrejur, iar încolo erau plini de ură, plini de zavistie, plini de făţărnicie, plini de îngâmfare, plini de cutezanţă de sine, de încredere în sine şi de răutate împotriva lui Hristos. Şi aceasta li se părea că le ajută lor: tăierea-împrejur a trupului. Nu! Ei erau netăiaţi împrejur, cum a zis Dumnezeiescul Arhidiacon Ştefan înainte de moartea sa: „Voi, cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt; precum părinţii voştri, aşa şi voi!” (Faptele Apostolilor 7, 51). Aşa i-a mustrat preasfântul acela martir şi apostol, înainte de a-şi da duhul, pe farisei şi pe cărturari, că sunt netăiaţi împrejur la inimă, la urechi, adică orbi, surzi şi împietriţi şi nu văd ei răutatea şi zavistia care-i mănâncă şi-i roade, neprimind adevărul lui Hristos.

Dacă zavistuim, hulim, urâm, dacă poftim răzbunare, argint, desfrâu, beţie, lăcomie, corupţie, nu suntem tăiaţi împrejur. În acest caz, nici noi, creştinii, nu avem tăierea-împrejur cea duhovnicească. Deşi ne-am botezat şi ne-am lepădat de satana şi de toate lucrurile lui, suntem şi noi netăiaţi împrejur la inimă, la urechi şi la ochi, suntem orbiţi de satana şi de momelile lui.

Deci, să ne ajute Mântuitorul şi să nu fim şi noi ca fariseii şi cărturarii de altădată, netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi şi la ochi. Să deschidem ochii inimii şi urechile sufletului, să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu şi să deschidem ochii minţii, să veghem şi să primim planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii şi să facem poruncile Lui, să tăiem de la noi tot păcatul: şi din lucrare şi din poftă şi din gândire.

Numai atunci dovedim că suntem tăiaţi-împrejur cu tăiere nefăcută de mână, cu tăierea-împrejur cea duhovnicească, nu a Legii vechi, ci a Legii darului. Amin.

Parintele Cleopa Ilie