Frati crestini,
Un veac naste un alt veac. Si un veac pregateste educatiunea veacului urmator. Si asa, rand pe rand, bunicii si parintii isi transmit fiinta si zestrea lor sufleteasca urmasilor, iar acestia la randul lor, fac la fel, inmanand facliile viitorului tinerelor generatii.
Noi, acestia care suntem in imediata apropiere a anului 1900, in care timp, multi, aproape jumatate dintre noi, si-au primit instructia si educatiunea, in veacul al XIX-lea, am mostenit aproape in intregime si spiritul educatiei acelui veac. In veacul trecut, educatiunea era indeosebi rationalista sau pozitivista.
Atunci domnea stiinta materialista. Orice nu era stiintificeste dovedit, orice nu avea o baza de experienta materiala, era socotit nedemn de a se bucura de vreo atentiune, vrednic doar de a se arunca in lumea iluziilor. Domnia stiintei ajunsese oarecum tiranica. Acest spirit de dominatie pozitivista a stapanit triumfator pana catre sfarsitul decadei a doua a veacului al XX-lea, de cand i-a incetat tirania si in mod fericit s-a armonizat in complexul vietii sufletesti a omenirii. Si astazi, se socot pe acelasi plan toate valorile vietii sufletesti ale omenirii, care se straduiesc sa ne fericeasca.
Am spus ca spiritul educatiunii pozitiviste s-a transmis si noua. Si astfel, fiind crescuti in acest duh, contemporanii nostri, cand e vorba sa aprecieze si sa primeasca ceva, apoi ei nu sunt de acord, decat asupra unei singure dovezi de nediscutat: ei tin in onoare de a fi realisti, de a respecta „Faptul”. Pentru dovedirea cea mai evidenta ei iti cer faptul brut, fara interpretare.

Acest spirit al pozitivismului, il au si il cer si in cele ale credintei. Ei pretind ca toate faptele credintei sa se prezinte intr-o infatisare de soliditate si obiectivitate, care, ca o stanca de granit, sa evidentieze toata maiestatea ei, in privirea noastra. Si astfel ca, mijlocul prin care-i putem aduce la o convingere religioasa, nu poate fi decat o dovada evidenta a simturilor.

Acest spirit pozitivist, in cele ale credintei, nu e ceva nou sub soare, caci, chiar la inceputul crestinismului, avem cazul cu apostolul Toma. Si lui, ca si la o parte dintre noi, cari se inchina numai in fata dovezilor simtuale, desi i s-a spus ca a inviat Domnul si l-au vazut tovarasii Lui de apostolat, totusi n-a crezut, si a spus: „pana nu voi vedea in mainile lui semnul cuielor si de nu voi pune degetul meu in semnul cuielor si de nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede” (Ioan XX, 25).

Toma nu a dat crezare celor auzite si nici n-a voit ca prin credinta sa se convinga de aceasta minune a Invierii Domnului. Pentru el nu conta credinta, care-i vazul sufletului, ci pipaitul, simtul carnii, numai prin el putea sa se convinga de adeveritatea Invierii.
Dumnezeu, care toate le-a suferit pentru a ne mantui, n-a lasat ca acest putin credincios discipol, foarte pretentios, sa fie inecat in valurile necredintei. De aceea, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru a-l incredinta si pentru a ne da si o dovada evidenta cum ca cu adevarat El a inviat si nu este o fantoma, apare la opt zile dupa Inviere, in mijlocul apostolilor, care erau adunati dimpreuna cu Toma. Si a zis lui Toma: „Ada-ti degetul incoace si vezi mainile Mele; ada-ti mana si o pune in coasta Mea, si nu fi necredincios, ci credincios. Si a raspuns Toma si a zis catre Dansul: „Domnul meu si Dumnezeul meu” (Ioan XX,27).
Acest Toma indoielnic si greoi in a crede, care cerea sa pipaie pentru a crede, e protoparintele celor din zilele noastre, cari fiind educati dupa cum am vazut in spiritul pozitivist, nu vor sa creada pana nu li se da o dovada faptica a credintei. Si daca in numarul celor unsprezece apostoli s-a gasit numai un Toma, care sa ceara o astfel de dovada, apoi, astazi, in numarul cel mare al crestinilor avem mii si zeci de mii de alde Toma, care nu vor sa creada, pana nu-i vom convinge prin fapte evidente, prin aratarea realitatii aproape fara nici o explicare. Celelalte dovezi ei le socotesc visari si umbre ale faptelor.
Oare, fratilor, se poate crede ca Domnul nostru Iisus Hristos, care n-a lasat sa piara sufletul unui om – al lui Toma – care prin dovezi l-a salvat din necredinta, zic, se poate crede ca pe acesti mii de Toma din zilele noastre sa-i dea pieirii, fara a le da dovada ceruta de ei? Cum, daca El a trait, a murit si a inviat, acum aproape XX de veacuri in urma, oare sa nu mai fie printre noi, pentru a ne fundamenta temeinic credinta noastra in El?
Oare sa nu avem noi dovezi vadite de la Acel pe care-L numim „Viata” si Stapanul omenirii de astazi si de maine?
Fratilor, daca acel in care credem ar fi fost numai om, ci nu si Dumnezeu, desigur ca n-ar fi inviat. Si daca Iisus Hristos ar fi fost numai om, desigur ca si El era sa fie marginit intre taramurile unui veac, insa, El fiind Dumnezeu care a creat totul si care stapaneste peste veacuri, El este actual si tot atat de puternic ca si acum XX de veacuri in urma. Si atunci, desigur, ca si pentru miile de suflete necredincioase din zilele noastre, vom avea evidenta faptelor credintei, care sa inlature indoiala din suflete. Si atunci, pe baze de fapte, de realitati, vom cauta sa zidim convingeri de nezdruncinat in sufletele tuturor acelor ce nu vor sa creada fara dovezi pipaibile.

Frati crestini,
Domnul nostru Iisus Hristos, a doua persoana a Dumnezeirii a venit in lume in timp, insa din momentul in care a venit printre noi, a fost, este si va fi pana la sfarsitul veacurilor.
Prin urmare si in acest timp, avem pe Hristos printre noi, si deci in mod pozitiv putem avea dovada existentei Lui, a Dumnezeirii Lui, si a atotputerniciei Lui. Desigur, ca acei care fac parte din ceata lui Toma, foarte grabiti ma vor intreba: „unde-i, arata-ne sa-L vedem, sa ne convingem si noi, caci altfel nu vom crede?”
Fratilor, sa-mi fie ingaduit ca aceste dovezi evidente si deci reale ale dovedirii faptice a lui Iisus Hristos, sa vi le aduc in mod treptat si numai la urma sa aveti dovada totalitara a credintei sprijinite nu pe ratiuni, ci pe fapte.

Frati crestini,
Mai intai, tin sa mentionez ca invatatura Bisericii catre lume este si ramane pentru totdeauna Evanghelia lui Iisus Hristos, invatatura Lui cea divina, asa cum a infatisat-o El pentru prima data. Noi, avem intocmai ceea ce ne-a descoperit Dumnezeu, adevarul Sau ni se face cunoscut asa cum l-a spus Iisus acum aproape XX de veacuri in urma. Prin urmare, avem o dovada evidenta a existentei, a puterii vesnice a lui Iisus Hristos, prin faptul ca ni s-a pastrat de catre Biserica, invatatura Sa, care e tot vie, tot plina de lumina, tot actuala si tot salvatoare si pentru noi, care ne aflam pe culmile atator veacuri.
Iata deci, cum Biserica, prin ierarhia ei, ne prezinta si reprezinta real pe Insusi Domnul Iisus Hristos in chemarea Lui de Invatator al lumii. Caci tot ceea ce invata Biserica nu este, dupa cum am spus, decat invatatura lui Iisus Hristos.
In ceea ce priveste cel de-al doilea rol al lui Iisus Hristos, sfintirea lumii, apoi cine continua in chip mai credincios a sfinti pe om, decat Biserica? Ea este aceea care in numele lui Iisus Hristos si prin Hristos revarsa harul cel sfintitor asupra tuturor credinciosilor. Iata deci, o noua infatisare aidoma si cu totul reala a lui Iisus Hristos in mijlocul nostru.
Nu mai staruim in ce priveste chemarea de conducatoare, pe care o are Biserica, in calauzirea credinciosilor si, prin care se face de trei ori, in una si aceeasi persoana, infatisatoarea credincioasa a lui Iisus Hristos.
In sfarsit, o ultima dovada a realei prezente a lui Iisus Hristos printre noi, o avem in Sf. Taina a Impartasaniei, in care, ori de cate ori se savarseste Sf. Liturghie, se coboara intre noi Insusi Domnul nostru Iisus Hristos. Dar aceasta prezenta, intru tot reala, recunosc nu este simtita decat pentru acei care o privesc cu ochii credintei.
Oricum, din cele spuse mai sus, se poate vedea cu prisosinta, in chip nezdruncinat, ca Biserica e o intrupare a Fiului lui Dumnezeu, in cursul veacurilor.
Biserica este divina si umana, intocmai precum si Iisus Hristos este Dumnezeu si om. Pe de-o parte credinciosii si ierarhia ei, pe de alta parte actiunea Sf. Duh, care lucreaza in Biserica. Iisus Hristos e capul Bisericii, iar trupul lui Hristos, deci al Bisericii, il alcatuim noi crestinii.
Si astazi, Biserica, care e in locul lui Hristos si e Insusi Hristos, are de luptat ca si acum XX veacuri, cu Irozi, Caiafe si Iude. Iar invatatura Lui intampina aceleasi impotriviri si aceleasi razboiri satanice. Iata cum, si din acest punct de vedere, Biserica reproduce punct cu punct istoria traita de Fiul lui Dumnezeu.
Asa ca, cu drept cuvant a spus un mare predicator bisericesc – Bossuet: Biserica este Iisus Hristos, dar Iisus Hristos raspandit si multiplicat.
Iata cum, Domnul nostru Iisus Hristos e real printre noi si se apropie cu aceeasi evidenta de Toma timpurilor noastre. Iata prin urmare, ca exista subiectul si obiectivitatea credintei noastre. Iata subiectul obiectivizat si pentru timpurile noastre. Iata pe Hristos in cea mai dovedita infatisare. Tomo, vino si te apropie. Convinge-te prin fapte, nimeni nu te sileste. Iisus Hristos ti-arata, dar nu te duce legat la El. Dumnezeu ne iubeste pana la suferinta, El rabda si asteapta ca noi sa ne apropiem de El.
Recunoasterea lui Dumnezeu in Hristos e si un act de credinta. Hristos e in mijlocul omenirii, dar nu a fortat niciodata pe cineva sa creada in El, ci fiecaruia ii da posibilitate sa se convinga.
Fratilor, voiti sa vedeti si sa aveti pe Hristos? Il gasiti in Biserica. Nu va luati dupa aceia cari isi marginesc evidenta credintei lor in Hristos numai in Evanghelii. Nu va luati dupa acesti sectanti ai zilelor noastre, care-si ingusteaza orizontul privirii lor, numai printr-o latura a infatisarii lui Hristos, si anume, numai prin invatatura Sa, pe care o reduc si pe aceasta numai la ceva ce ii scris in Sf. Scriptura. Prin aceasta ei nu fac decat sa aschieze originalul. Caci ei, sprijinindu-se numai pe o frantura din invatatura crestina si pe imaginatia lor subiectiva, nu pot sa ne redea pe Hristos real printre noi, asa cum il vedem in Biserica noastra ortodoxa, ca intr-o oglinda. Acesti sectanti au schimbat in imaginatia lor individuala chipul cel real al lui Hristos, vai, reducandu-l la o caricatura! Ei au creat printr-o filosofie sentimentala si printr-un iluminism si o confuzie interesata, o fantoma din Iisus Hristos, iar nu ceva real, cum Il avem in Biserica Ortodoxa.
Acei dintre D-voastra, care ati urmat pe Toma in a cere o dovada pentru a crede, iata acum urmati si in a doua parte pe Toma, veniti, atingeti-va, pipaiti, credeti si marturisiti impreuna cu EL: „Domnul meu si Dumnezeul meu!” Si atunci, daca pana acum ati fost numiti „necredincios”, de acum vi se va zice „drept credincios”, pentru ca prin Biserica Ortodoxa, v-ati atins de Insusi Hristos. Iar prin aceasta ati ramas un deplin convins, ca El e Dumnezeul nostru.
Pentru acei crestini care nu-s urmasi ai lui Toma, in ceea ce priveste felul cum isi capata convingerea lor religioasa, caci ei o au prin credinta, si deci fac parte din acei fericiti care n-au vazut dar au crezut, le fac urmatoarea rugaminte:
Fratilor, pentru ca noi sa capatam mantuirea deplina, si pentru ca si cei ce nu vor sa creada cu una cu doua sa se intoarca la calea cea adevarata, se cere noua ca sa traim cu adevarat crestineste, pentru ca acesti Toma ai zilelor noastre, vazand si la noi evidenta credintei salvatoare in Hristos si a biruintei Lui prin noi, sa se atinga de noi si sa creada si ei in Iisus Hristos.
Pentru aceasta se cere si din partea noastra o stradanie de adanca viata crestina. Se cere sa fim crestini nu de ochii lumii, ci de o adanca viata duhovniceasca. Sa nu ne multumim a trai in nepasare caci aceasta e moartea; victoria, sa fie crezul si telul vietii noastre. Acest eroism al credintei noastre ne va ferici pe noi si apoi va face eroi si pe acei ce cu atata greutate cantaresc in a se inrola in randurile eroismului crestin; eroism, care aduce fericire aici si in viata care va sa vina, unde nu este durere, ci fericire fara de sfarsit, realitatea dupa care atata suspinam. Amin.

Protos. Dr. Vasile Vasilache
(din volumul „Dumnezeu este Lumina” – Predici rostite la Iasi intre anii 1935-1939)

Sursa: https://ganduridinortodoxie.wordpress.com/2017/04/23/predica-la-duminica-tomei/