„Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?” (Mc. 16, 3)

“Dreptmaritori crestini,

Duminica de astazi este cunoscuta in Biserica noastra si este trecuta in calendar drept Duminica Sfintelor Femei Mironosite, adica a acelor femei prezente adeseori in preajma Mantuitorului Hristos si a grupului Sau de apostoli inainte de rastignirea si moartea Domnului si primele care afla de la inger vestea Invierii celei mai presus de fire in Duminica Pastilor.

Ce cautau aceste femei in dimineata Invierii la mormant, ne spune pericopa evanghelica de astazi, aratand cum Iosif din Arimateea, sfetnic credincios, admirator si ucenic in taina al Domnului Hristos, a cerut guvernatorului Pontiu Pilat trupul lui Iisus, pentru a-l inmormanta.

A cumparat panza de in, I-a inmiresmat trupul si l-a infasurat in graba, pentru ca se apropia ceasul in care incepea la iudei sarbatoarea Pastilor, si l-a depus in propriul sau mormant, un mormant nou, sapat in stanca.

In dimineata Invierii, femeile mironosite venisera sa desavarseasca ritualul ungerii cu mir, facut in graba vineri catre seara, intrebandu-se una pe alta: „Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?” (Mc. 16, 3), pentru ca iudeii, auzind ca Iisus Hristos spusese ca „dupa trei zile va invia” (Mt. 27, 63), au solicitat, pentru mai multa „siguranta”, pecete si paza guvernamentala la mormant.

„Venind femeile mironosite, au gasit piatra rasturnata de pe mormant si un tanar sezand in partea dreapta, imbracat in vesmant alb, si s-au spaimantat. Iar el Ie-a zis: Nu va inspaimantati! Cautati pe Iisus Nazarineanul Cel rastignit? A inviat! Nu este aici. Iata locul unde L-au pus. Dar mergeti si spuneti ucenicilor Lui si lui Petru ca va merge in Galileea mai inainte de voi; acolo Il veti vedea, dupa cum v-a spus. Si iesind, au fugit de la mormant, ca erau cuprinse de frica si de uimire, si nimanui nimic n-au spus, caci se temeau” (Mc. 16, 4-8], ne spune Evanghelia astazi.

Iubiti credinciosi,

Un lucru ne apare tuturor cat se poate de clar in faptul invierii Domnului – nimeni nu a crezut ca El a inviat din morti! Nimeni! Nici cei care au cerut lui Pilat sa fie rastignit, dar nici cei care au fost martori minunii ce s-a facut de la ceasul al saselea pana in ceasul al noualea, cand intuneric si cutremur au cuprins intreg pamantul. N-au crezut ca Mantuitorul a inviat nici chiar ucenicii Lui (Mc. 16, 11-14), desi L-au auzit in mai multe randuri spunandu-le ca va fi dat in mainile necredinciosilor care-L vor omori, iar a treia zi va invia (Mt. 16, 21; 17, 23; 20, 19; 26, 61). In fine, n-au crezut ca Iisus Hristos a inviat nici femeile mironosite, care au venit duminica dimineata sa unga trupul mort al lui Iisus cu miresme…

Ceea ce, insa, nu au crezut contemporanii si conationalii lui Hristos, ceea ce n-au crezut nici multi dintre urmasii acelora, ceea ce nu au crezut nici ucenicii Sai si nici femeile mironosite… iata ca s-a intamplat! Hristos a inviat din morti, biruind moartea, pravalind piatra de la usa mormantului Sau, dar si de pe mormantul nostru, pentru ca El nu a inviat pentru Sine, ci pentru noi. Nu Si-a dat viata pentru Sine; n-a murit din slabiciune – pentru ca nu a stiut, ori nu a putut sa Se apere de furia necredinciosilor iudei – ci a murit pentru a invia si a ne invia si pe noi, pravalind piatra de pe usa mormantului nostru.

Dragii mei,

Pentru multi dintre noi, cea mai mare catastrofa si cea mai mare drama care ni se poate intampla in viata este moartea. De ea fugim cel mai mult. Fiecare dintre noi ne agatam cu toate sperantele noastre de viata aceasta. De ce? Pentru ca, in mod gresit socotim ca moartea este sfarsitul „vietii”; iar nu „viata” este sfarsitul mortii. Pentru ca si noi, ca si ucenicii Mantuitorului si femeile mironosite, calatorim in aceasta viata cu intrebarea: „Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?” Cine va preface moartea noastra in „viata”? Si, din pacate, mai sunt si astazi unii care nu cred ca dincolo de moarte este viata si, pentru aceasta, abordeaza moartea ca pe cea mai mare tragedie care li se poate intampla, desi aceasta este un lucru pe cat de comun, pe atat de firesc si de sigur.

Cu totii, vrem-nu vrem, ne apropiem de moarte cu fiecare clipa pe care o traim si, iata, evanghelia de astazi ne arata ca in Hristos moartea este Inviere, caci prin Invierea Sa Hristos a prefacut moartea in „viata”.

Mentalitatea aceasta, gandirea aceasta pamanteasca pe care au avut-o cei din vremea Mantuitorului, vazand in Hristos „un invatator mort”, chiar daca unul de exceptie, ne pandeste de multe ori si pe noi, cel putin la nivelul subconstientului, atunci cand privim moartea ca pe „marea catastrofa finala a existentei noastre”. Nici nu vrem sa vorbim despre ea! Nici nu acceptam sa ni se spuna ca intr-o zi vom muri si noi, desi ziua aceea nu ar fi altceva decat [in cazul fericit, n.n.] ziua intrarii noastre in Imparatia Mantuitorului Hristos Cel inviat!

Femeile mironosite constata astazi pentru noi toti ca moartea care ne sperie atat de mult duce, de fapt, la inviere. Duce la viata in Hristos, cu o conditie, insa: sa-L slujim pe Domnul Hristos ca Dumnezeu adevarat, si El va ridica piatra de pe mormantul mentalitatii noastre pamantesti.

Ce invatam din evanghelia de astazi?

Invatam ca trebuie sa-L slujim pe Dumnezeu dupa putinta si intelegerea noastra, si El va avea grija sa pravaleasca aceasta „piatra” grea care ne tine legate mintea si gandirea mai mult de cele materiale, de cele trecatoare, si nu ne lasa sa-L intelegem asa cum ni S-a revelat El. Cititi Sfintele Evanghelii si vedeti ca Mantuitorul nu S-a aratat preocupat atat de cele din lumea aceasta, cat de cele de dincolo! Nu S-a aratat niciodata ingrijorat de faptul ca – de exemplu – romanii cotropisera Tara Sfanta, chiar daca iudeii vedeau in El pe „liderul eliberator” de aceia; nu L-a interesat cine era rege in vremea aceea peste Israel, cu toate ca Irod s-a temut de El ca ii va lua locul; nu L-a interesat politica! Intotdeauna mesajul invataturilor Sale avea in vedere pregatirea pentru lumea si viata de dincolo de moarte, pentru Imparatia Cerurilor.

Apropo de politica! In aprilie 2007 Parlamentul Romaniei l-a suspendat pe presedintele tarii, provocand o serie intreaga de opinii pro si contra. A fost un fapt cat se poate de controversabil intr-o „democratie”! Biserica a fost chemata si ea sa-si spuna un punct de vedere si, iata ce a fost de precizat: cauzele acestei „galcevi a inteleptilor cu lumea” nu trebuiesc cautate numaidecat in imediatul lumii politice de atunci si de astazi! Ar trebui sa ne intoarcem la anul 1789 cand, prin Revolutia Franceza, s-au pus bazele unui sistem politic fara de Dumnezeu.

Trebuie s-o spunem foarte clar: nu Dumnezeu a conceput „democratia”, Dumnezeu a instaurat „teocratia”, iar Sfanta Scriptura a Vechiului Testament ne arata ce fel si cum anume erau randuiti „conducatorii” poporului Sau si, mai ales, dupa care „Constitutie”: erau alesi de Dumnezeu si randuiti de Acesta cu ungere sfanta, iar nu cu „mandat de serviciu” pe patru sau cinci ani. Punand pe „om” in centrul lumii, iar nu pe Dumnezeu – Stapanul ei, oamenii L-au izgonit pe Acesta din viata publica, inlocuind sistemul teocratic cu cel democratic, construit de oameni, pentru oameni si, de cele mai multe ori, cu oameni care au prea putin de-a face cu Dumnezeu. Unde a fost Dumnezeu in toata acea tulburare? Acolo unde L-au izgonit si L-au marginalizat oamenii: in sufletele unora care au inteles demult ca Dumnezeu nu mai poate avea prea mult de-a face cu acest sistem politic neteocratic.

Inca un lucru: ma gandesc de multe ori si sunt uimit de faptul ca Dumnezeu nu s-a „grabit” deloc sa descopereoamenilor de stiinta atatea „secrete” ale lumii acesteia! Iata, omul a descoperit abia de curand, in ultimele secole, secretele si mijloacele de imbunatatire a conditiilor de viata, si vreau sa va intreb: a devenit, odata cu exploatarea acestora, omul mai bun? A devenit cumva mai intelept, folosind toate aceste cuceriri ale stiintei si tehnicii, sau a devenit doar mai inteligent si mai informat?

Din pacate, nu a devenit si mai intelept, pentru ca evenimente cutremuratoare la care asistam in ultima vreme, si a caror cauza nu este decat omul (razboaie cu arme ultraperformante de distrugere in masa, calamitati “naturale” ca urmare a distrugerii ecosistemului, etc.) explica de ce I-au fost „indiferente”, parca, lui Dumnezeu, milenii intregi, atatea „facilitati”, fara de care acum noi nici macar nu concepem ca am mai putea trai – automobilul, electricitatea, telefonul, mijloacele moderne de comunicare in masa, „inteligenta” cibernetica, internetul etc. Nu vreau sa spun, Doamne fereste, ca acestea sunt rele, ci ca raul decurge din folosirea lor in mod distructiv, spre hranirea orgoliului si ambitiilor unora in detrimentul altora, pentru suprematie militara, politica sau economica, impotriva omului, creand adevarati monstri care lupta impotriva binelui, frumosului si chiar impotriva vietii. Astfel, poate ar trebui sa ne intrebam daca nu cumva am fi fost mai „buni” si mai „intelepti” fara ele…

Acum intelegeti de ce Mantuitorul Iisus Hristos S-a aratat prea putin preocupat de viata aceasta trecatoare? Prin invatatura Sa, El S-a aratat interesat mai ales de viata noastra de dincolo, pravalind piatra de la usa mormantului ce statea in calea „invierii” noastre. Si, pentru noi, care vom intelege sa-L slujim asa cum ne-a cerut-o El, facandu-ne datoria de buni credinciosi, este gata sa pravaleasca si piatra de pe mormantul nostru, de pe viata noastra, ca sa putem trai in veci impreuna cu El, Amin!”

† PS Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor,
Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011